COMUNICAT DE PRESĂ
Finalizarea proiectului : Imbunătățirea accesului populației din județul Suceava la servicii medicale de urgență
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII/Unitatea de Implementare și Coordonare Programe în parteneriat cu:
- SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA
- SPITALUL MUNICIPAL FĂLTICENI
- SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC
- SPITALUL MUNICIPAL ”SF. DOCTORI COZMA ȘI DAMIAN” RĂDĂUȚI
- SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI
In calitate de beneficiar, a implementat începând cu 01.01.2014 și având ca termen de finalizare data 31.12.2019 proiectul, cod SMIS 125386 pentru proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județul Suceava la servicii medicale de urgență”, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență; Operațiunea: B – Unități de primiri urgențe; Apel proiecte: POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/7 regiuni-Nefinalizate-COD APEL 422/8.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări sau lucrări necesare infrastructurilor sanitare, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce priveşte starea de sănătate publică si îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect se urmărește modernizarea și tehnologizarea la nivel european al infrastructurilor sanitare deficitare, care utilizează în continuare aparatura uzată fizic si moral, prin achiziția de echipamente noi si eficiente, ce aduc atât o creștere calitativă a serviciilor oferite, cât și o creștere cantitativă a numărului de persoane beneficiari de servicii medicale, îmbunătățind starea de sanitare publică la nivel național, regional si local.
- Rezultate așteptate: Prin implementarea proiectului activitatea medicală desfășurată în unități sanitare care beneficiază de dotări și/sau lucrări va fi eficientizată. Aceasta constă în creșterea capacității de tratarea a persoanelor oferind servicii medicale îmbunătățite și de o calitate superioară celei existente, prin înnoirea gamei de echipamente și dispozitive medicale deținute sau prin îmbunătățirea infrastructurii unității.
Valoarea totală a proiectului este de 49.827.935,24 lei, din care finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 34.879.554,75 lei.
Defalcarea pe parteneri a valorii totale a proiectului:
- 409.977,26 lei pentru SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA
- 542.080,05 lei pentru SPITALUL MUNICIPAL FĂLTICENI
- 339,30 lei pentru SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC
- 234,43 lei pentru SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI
- 794.304,20 lei pentru SPITALUL MUNICIPAL „SF. DOCTORI COZMA ȘI DAMIAN” RĂDĂUȚI
- Rezultatele proiectului: : Ca urmare a implementării proiectului, Spitalul Municipal Campulung Moldovenesc a beneficiat de dotări cu echipamente și dispozitive medicale care au sporit calitatea serviciilor medicale.
- Creșterea calității actului medical a sporit gradul de încredere și satisfacție, astfel încât a crescut numărul de persoane beneficiari ai serviciilor medicale, îmbunătățind starea de sănătate la nivel local și regional.
- Impactul proiectului îl constituie creșterea gradului de adresabilitate la nivel local și regional, eficientizarea activității de prevenire și diagnosticare precoce a diferitelor afecțiuni.
- Îmbunătățirea asistenței medicale de urgență contribuie la reducerea inechității în sistemul de sănătate și la o distribuție geografică echitabilă a serviciilor.
- Dotarea cu echipamente pentru creșterea capacității de furnizare a serviciilor medicale face parte din Strategia Națională Sănătate 2014 – 2020.
Date de contact:
Spitalul Municipal Campulung Moldovenesc, str. Sirenei nr. 25, tel. 0727/057184, e-mail: contabilsef@spitalcampulungmoldovenesc.ro
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro, site-ul web al Programului Operațional Regional 2014-2020, www.inforegio.ro și pagina de Facebook a programului facebook.com/inforegio.ro.